Articole

PIERDUT in INDIA

Un nou eveniment la Mediateca George ENESCU a Bibliotecii Metropolitane Bucuresti:

Avem placerea lansarii jurnalului domnului prof. Catalin Vrabie,
PIERDUT in INDIA
.

Va asteptam cu toata placerea!

 






Catalin Vrabie, aventura cunoasterii
Irina AIRINEI

          “Consider (si nu sunt singurul) calatoria ca fiind un act de cunoastere, o aventura; ea transmite un sentiment de neliniste datorat provocarii necunoscutului… Sa cunosti oameni, obiceiuri, sa intri in contact cu civilizatii… ce poate fi mai interesant?” – asa isi incepe Catalin Vrabie jurnalul sau indian, o confesiune scrisa cu vivacitate, ritmat, turnata in structuri sintactice scurte,limpezi, realiste, naturaliste, chiar, pe alocuri. O confesiune simpla, nesofisticata, a carui intentio auctoris, este, cred, aceea de a comunica de la suflet la suflet.

          Care este acel germen poematic, stimulul dorintei lui Catalin de a-si scrie jurnalul indian? Poate bucuria descoperirii, care-i sta in fire alpinistului incercat in escaladele din Caucaz si Alpi, poate desfatarea dialogului, placerea comunicarii de la suflet la suflet cu cititorul… E incercarea de cuprindere a “nazuintei formative” (spunea Blaga), a vointei de intruchipare, ce ar fi inscrisa in matca adanca a firii omenesti. in opinia lui Paul Valéry, elementele jurnalului ca gen literar de tranzitie sunt observatia personala si introspectia. Marturiile simple, luminate de bucuria descoperirii unor locuri care oscileaza intre vis si cosmar, a unor oameni a caror sensibilitate si bucurie de a trai se identifica in esenta cu trairile povestitorului, alcatuiesc jurnalul clipei traite in spatii surprinzatoare, pline de senzatii neasteptate, nemaiintalnite pana atunci si care reprezinta, cred, dorinta protagonistului de a cunoaste si de a se cunoaste. De dubla utilitate a jurnalului se intreaba si Mircea Eliade: “daca acesta este cu adevarat rolul jurnalului: sa ma cunosc mai bine sau sa ma confesez cu mai mare curaj in fata eventualului cititor.” Catalin scrie in prefata micului sau jurnal indian: “Faptul ca am fost singur a permis, cu atat mai mult, sa ma adaptez cerintelor acestei nemaipomenite tari, sa cunosc oameni noi si sa ma cunosc pe mine mai bine; sa vad daca pot face fata acestei provocari, cu succes. Si am facut!!! De altfel, nici nu a fost asa de greu; experienta, pe langa natura culturala, a avut si una personala de care sunt foarte mandru.”

          Dorinta de evaziune? Alegand calea cea mai ieftina de a ajunge in India, autocar pana in Turcia, apoi doua avioane low cost, locuind in cele mai ieftine Guesthouse, dar decente si sigure, bucurandu-se de serviciile lucratorilor indieni, atat de prietenosi si de modesti in cerintele lor, calatoria sa incepe cu „Jaipur-ul, denumit Pink city – deoarece Maharajahul Ram Singh a comandat in 1876 vopsirea intregului oras in roz, culoare asociata in India cu ospitalitatea, pentru a-l primi pe Printul de Wales (devenit mai tarziu Regele Edward al VII lea). De atunci-scrie Catalin Vrabie- traditia s-a mentinut atat la nivelul culorii orasului, cat si la nivelul relatiei dintre elita indiana si cea britanica.” Dar jurnalul abunda de instantanee luate din strada, in cea mai pura tehnica cinematografica, momente surprinse cu aceeasi candoare si sinceritate familiara cu care autorul ne-a obisnuit. Momente de viata, scrise, uneori, cu mana tremuranda, din goana ricsei, a indianului care o poarta intr-o infernala aglomeratie, comuniune pe care autorul o evoca in cuvinte profund simtite: “Desi indienii (din cate cunosc eu pana acum) sunt cei mai nescoliti oameni, totusi, consider, si nu sunt singurul, ca sunt printre cei mai inteligenti. Creierul lor s-a dezvoltat in conditii de civilizatie (nu ma refer la modernism ci la interactiuni sociale) de peste 5000 de ani – poate 8000. Simt care-i diferenta dintre bine si rau. De aceea, in ciuda numeroaselor religii de aici, se inteleg intre ei totusi atat de bine. Nu i-am vazut certandu-se prin trafic sau autobuze – in ciuda aglomeratiei infernale. Tot ce fac este sa-si pazeasca pielea fara a crea neajunsuri celor din jur.”

          De la Jaipur la Amritsar sunt nici mai mult nici mai putin de 713 km parcursi cu aproximativ 4 EURO la vagon de dormit. Impresii frapante dintr-o gara acoperita cu trupuri goale de oameni nemiscati care vegetau in aerul fierbinte si umed. Ganduri calatoare, pline de o nostalgie amestecata cu o vie curiozitate. “in India, cei din castele superioare (populatia deschisa la culoare) nu permit sa fie atinsi de cei din castele de jos (pedepsele sunt crunte – considerandu se o pangarire a castei); turistii albi sunt vazuti ca fiind arieni, iar cand acestia vorbesc cu indienii din castele de jos sunt intampinati cu mare bucurie, fiind o mare onoare pentru cei din urma sa atinga un membru al castelor superioare. Erau situatii cand eu le spuneam ca sunt profesor in tara mea, in care ma priveau cu un respect nascut din teama , pur si simplu se temeau sa nu le refuz cererea de a-i atinge si atunci ma atingeau ei pe furis , cu aceeasi teama – poate chiar mai mare datorita potentialelor reactii.”

         Jaisalmer, un desert imens in care descoperi oameni cu un suflet la fel de viu ca al tau. Gadi Sagar, un lac minunat, marginit de un templu inchinat lui Krishna si cladit de o prostituata. Un lac plin de pesti uriasi de care, ca si de vaci, nu se atinge nimeni… Khajuraho. Orasul superbelor lacase de cult acoperite cu scene erotice reprezentand cuplul divin Shiva si Parvati. Ea este energia care a creat universul; el este intelepciunea amorfa.

          Varanasi cu Manikarnika Ghat, cel mai important loc in care hindusii isi ard mortii, loc in care, spune legenda, se afla urma picioarelor zeului Vishnu. Hindusii presupun ca focul purifica sufletul mortului trimitandu-l pe acesta direct in Nirvana – eliberandu-l de ciclul reincarnarii (moksha), nemaifiind nevoie sa traiasca din nou o viata plina de chin si mizerie. Apoi la Bodh Gaya, el viziteaza linistitul templu Jain Sridigamber, potopit de o mica jungla. O religie a non-violentei pentru care fiecare fiinta vie este un suflet cu potential divin. „Regasesti aceasta trasatura la toti indienii. “in fine, Agra cu Taj Mahalul. Cata candoare in aceasta marturisire: „Minunat, intr-adevar. Desi interiorul e gol, doar sculptura in marmura, iesind in evidenta , tot minunat ramane. Nu sunt un critic de arta , nu ma pricep la astfel de monumente, insa parerea mea e ca sunt monumente europene, precum Vaticanul, Nôtre Dame sau altele, care-l intrec in minunatie. The greatest monument ever built for love zice Lonely Planet.” Si continua: “Ma simt ca in povestirea lui Marin Preda… cu taranul de la el din sat care a ajuns la Gradina Zoologica din Bucuresti si, vazand o girafa , s-a invartit in jurul ei, iar la final a zis: ‘asa ceva nu exista’”.

          Templul de Aur, Templul de Argint, Templul Lotus, Templul Akshardham si cate alte minunatii aproape ireale ni se insira in fata ochilor prin paginile de jurnal in care este le este prins, cu sensibilitate, suflul vital.

          Alte instantanee: la invitatia imblanzitorilor, Catalin, nas in nas cu cobrele… dar serpii, mai ales cei veninosi, il fascineaza prin eleganta si imprevizibilul lor. Catalin degustand delicioasele arome hot hot hot. Catalin admirand faimoasa tesatura de casmir, atat de fina incat se vaporizeaza parca in vazduh. O tesatura a zeilor ? Catalin confruntandu-se cu furia naturii, musonul, prilej de sarbatoare pentru localnici, dar in care el este nevoit sa inoate si in care isi pierde si vesnica sursa de stres a omului modern, telefonul. in aceste pagini, Catalin tradeaza si un talent de povestitor molcom, uneori amuzat, alteori inlacrimat, talent transmis, poate, de la cine stie ce bunic din Moldova natala. Din cei peste 7000 de km parcursi, ceea ce ramane este nu cantitatea informatiilor sau conexiunile si trimiterile savante, ci incarcatura lor emotionala, profund umana. Catalin Vrabie percepe lumea indiana povestindu-ne despre ea pe un ton degajat, placut, atragator. Se exprima firesc, calm, cuvintele lui sunt temperate, nu se extaziaza. El face o relatare a unei calatorii, calatorie, cum singur marturiseste, fara un scop prea inalt, ci doar unul turistic; dorinta de a vedea cu ochii lui, de a cunoaste putin din India l-a impins spre aceasta aventura. O aventura a cunoasterii in care, paradoxal, pierdut in India, se regaseste pe sine… Un debut editorial care ne bucura prin emotiile vii impartasite noua cu generozitate, de autor, prin fotografiile evocatoare care-i apartin si prin promisiunea implicita ca acest demers va continua.

 
Ultimele noutati
Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti
05.11.2018
Asociatia interetnica „ANIMA FORI” organizeaza, in data de 13.11.2018, la ora 13, in sala „N. Balcescu” a Palatului Parlamentului, conferinta „Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti”. Evenimentul, organizat cu sprijinul Comisiei pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa, se bucura de participarea Grupului parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor si vizeaza promovarea culturii si valorilor identitare prin care acestea au contribuit la dezvoltarea statului roman modern.
Citeste mai mult
Vezi toate articolele
Fii prieten pe Facebook