Articole

Eriniile Teatrului Metropolis

          Cateva dintre cele mai indragite actrite ale scenei romanesti evolueaza la „Metropolis” intr-un demers comic de neuitat. Comparabila cu mari montari anterioare, si le-as aminti aici pe cele din 1956, din 1966 sau din 2002 in care evoluau, printre altii, o Silvia Dumitrescu Timica, o Tamara Buciuceanu Botez, o Nineta Gusti sau o inconfundabila Olga Tudorache in rolul Frailei, aceasta noua versiune scenica a Gaitelor isi pune amprenta talentului si simtului artistic al tanarului regizor Dan Tudor.
           Veniti la Teatrul „Metropolis” si apoi reascultati versiunea Teatrului Radiofonic din 1956. in jocul actual al Olgai Delia Mateescu veti regasi aceeasi energie debordanta, dusa pana la extrem, acelasi spirit al constructiei rolului Frailei realizat, in 1956, de Olga Tudorache. Cele doua mari actrite au pipait plamada dramatica si au descoperit acelasi suflu frizand absurdul personajului infatisat intr-un etern conflict cu lumea. Mutatis mutandis, aceste Tisiphone, Megaera, si Alecto ale lui Alexandru Kiritescu, eroine intruchipate stralucit de Florina Cercel (Aneta Duduleanu), Rodica Popescu Bitanescu (Zoia) si Ileana Stana Ionescu (Lena), vin in fata spectatorului cu mastile grotesti ale unor energii rele, thanatice, care devoreaza intreaga familie.
           Dan Tudor a sesizat modelul comportamental caruia dramaturgul ii imprima un ritm infernal, expresia unor energii magmatice ale subcostientului colectiv. Mai mult decat o satira sociala, infinit mai mult. Protagoniste, cele trei surori, Aneta Duduleanu vaduva lui Tase Duduleanu “stapan pe 9 mosii plus alte 12 pe care le tinea in arenda”, Zoia si Lena dau nastere unui nesfarsit vacarm de certuri, barfe, clevetiri. Si daca ar fi sa gasim o motivatie a acestor eruptii neincetate de furie distructiva, ar fi tocmai acea imensa lipsa, frustrarea ancestrala si cautarea protectiei afective in manifestarea cruzimii frenetice a acestor satyri contemporani. Aceasta crestere a tempo-ului dramatic distruge psihicul vulnerabil al debilei Margareta, careia Ana Ioana Macaria ii imprima aerul pierdut de victima a propriei familii si careia vestea adulterului ii da lovitura de gratie. Un joc subtil, imbinand nuantele psihanalitice ale depresiei cu iubirea, egoismul si tarele ancestrale ale Dudulenilor germinate pe fundalul a ceea ce am putea numi complexul „Dinu Paturica”.
           intr-o alta cheie, Monica Davidescu creeaza un portret hieratic apartinand, parca, lumii de dincolo. Un spectacol de un comic enorm, dedus din orchestratia de voci care ajunge sa devina o furibunda polifonie cacofonica atunci cand vocea „gaitelor” se intersecteaza cu ripostele descendentilor Jorj si Ianache (interpretati inspirat de Pavel Barsan si Orodel Olaru si la fel de bine de Razvan Oprea si Dragos Ionescu) care reprezinta, in intentia auctoriala, o treapta mai sus fata de mitocanimea imburghezita a „gaitelor”.
           Aparitia boemei Wanda Serafim, nepoata lui Tase si verisoara Margaretei, venita de la Paris sa-si vanda ultimele mosii, o cotrariaza pe Colette, boieroaica din colivie, al carui ideal chiritesc e Parisul…Doua ipostaze ale Wandei, Ilinca Goia, devoratoarea de barbati, femeia fatala si fara scrupule si Mihaela Teleoaca, indragostita de strainul din familia Dudulenilor, sotul Margaretei, un ziarist dezamagit prins in panza impenetrabila a „cuibului de viespi” si jucat cu intuitia tusei de contrast de Tomi Cristin. O abordare sugerand povara dezolarii gaunoase a vietii fara sens. Un final care se pierde intr-o ceata clarobscura, premonitorie si lucida, ca o trecere spre un trecut eroic imaginar.
           Cele patru doamne ale teatrului romanesc se destainuie in ziarul bacauan „Desteptarea”, confratelui Gheorghe Baltatescu:
            Florina Cercel: „Este o mare comedie amara a teatrului romanesc. Totul se intampla intr-o familie parvenita, imbogatita, dar cu cat mai contemporan este textul, cu atat mai valabil este astazi cu noi. O asemenea familie o intalnesti si la Paris, si la Londra, si in America. Peste tot exista parveniti, imbogatiti care cred ca banul le da puterea de a face si de a desface toate lucrurile. Textul lui Kiritescu beneficiaza in plus de un haz nebun, fiecare replica in mod corect ar starni aplauze. Fiecare are un rol extrem de bine scris. in afara de cele trei «babe”» si de Fräulein, mai este Zamfira, servitoarea, care, intr-o replica lunga ce poate fi asemanata cu un monolog, poate sa dovedeasca o intreaga virtuozitate artistica. Nu mai vorbesc despre Margareta, care, in aceasta versiune regizorala, nu este o edulcorata, o nevropata sau doar o victima. E victima ei insasi, este egoista, este la fel ca familia din care provine. Realizarea Monicai Davidescu si a Ioanei Macaria este exceptionala din punct de vedere actoricesc. Cei doi frati, Ianache si Jorj, sunt cand simpatici, naivi, cand rapace si capabili sa fure bijuteriile chiar daca sora lor n-a murit inca. Personaje pe care le intalnim in societatea de astazi cu prisosinta”.
           Ileana Stana Ionescu: „Fac o marturisire, eu sunt foarte legata de Dan Tudor, regizorul piesei. A pus mai multe spectacole la Teatrul National, iar eu am avut placerea sa joc de fiecare data. Era probabil imposibil sa rateze ocazia aceasta, mai ales ca am avut sansa sa joc la Teatrul National «Gaitele», din 1977, vreo 12 ani. Chiar vorbeam zilele trecute cu Florin Piersic, care, de asemenea, facea parte din acea distributie, ca a fost o etapa extraordinara din viata noastra. Am colindat tara si strainatatea cu piesa asta”, a rememorat Ileana Stana Ionescu. Despre personajul sau, actrita spune: „Lena e o pacatoasa, nu e chiar sinceritatea intruchipata, are doua fete, ma distreaza pentru ca este alaturi de ceea ce spune. Are haz, iar placerea mea este dubla, pentru ca in acest rol la Teatrul National a jucat prietena mea buna Raluca Zamfirescu si o am in fata ochilor. Fiecare replica pe care o rostesc imi aminteste de ea. Este un personaj actual, o piesa ancorata in contemporaneitate, parca e scrisa pentru azi. Toata piesa imi place, la nebunie. Este o legatura incredibila intre aceste trei surori si sunt practic destul de diferite. Fiecare cu ale ei. As fi nedreapta sa spun ca-mi place una mai mult decat cealalta”.
           Rodica Popescu-Bitanescu: Lumea nu se astepta ca eu sa fac un astfel de personaj asa. Silviu Biris, colegul meu de la TNB, m-a sunat la 1 noaptea sa-mi spuna: «Cu cata simplitate, eleganta si finete faci acest rol. Nu vrei sa te vezi, nu vrei sa te auzi, nu vrei sa deranjezi. Sunt socat de cum ai facut acest personaj». Daca un actor tanar si talentat cum este Silviu a remarcat lucrul acesta, inseamna ca mi-a iesit. Nu am vrut sa fiu ostentativa. Am vrut sa joc simplu, pentru ca asa mi-a iesit mie comedia. Din simplitate si credinta”, a conchis Rodica Popescu-Bitanescu. „Gaitele” este un spectacol cu un decor maricel, foarte frumos, cu costume superbe si pantofi realizati de Corina Gramosteanu, iar muzica lui Vlaicu Golcea este minunata. „Daca ador ceva in acest spectacol este finalul. Nu am vazut de mult un final mai frumos al unei piese ca la «Gaitele», realizat de Dan Tudor si completat de muzica lui Vlaicu, dar si de interpretarea actorilor. E important finalul unei piese, pentru ca ridica sau coboara piesa. Dan Tudor a reusit sa-l faca in crescendo. Total deosebit de tot ce am vazut pana acum. Foarte frumos spectacolul si ma bucur ca joc in regia lui si cu echipa aceasta fantastica de actori”.
            Olga Delia Mateescu: Pentru ca Teatrul „Metropolis” nu are sala de repetitii, echipa a recurs la alte solutii ingenioase. „Am facut repetitii la un hotel, undeva in afara orasului, dupa aceea am gasit o casa in centrul Capitalei, unde cativa prieteni ne-au dat voie sa repetam. Mai exista un loc al teatrului, pe Strada Heliade intre vii, unde este un depozit pentru decoruri, dar si o scena. Sigur ca atmosfera era ciudata din punctul acesta de vedere, eu am repetat in viata mea in foarte multe locuri, fel de fel de spatii, dar trebuie sa recunosc ca la «Gaitele» spatiile au jucat un rol important. De ce vorbesc despre spatii? Pentru ca eu joc Fräulein. Decorul are 1.000.199 de usi, iar Fräulein a mea este ubicua, ea intra si iese pe toate usile. E tot timpul acolo chiar cand nu este in scena, este imposibil sa nu fie acolo. Aude tot, vede tot, este cea care din umbra dirijeaza asa, ca un un spirit”…Sunt trei «babe» in distributie, cum le zicem noi, patru cu mine, restul sunt tineri. Ei bine, aceste trei «babe» sunt asemenea naturii. Natura care exista, care bubuie, care arde, care invie, care infloreste sau se usuca sau navaleste asa cum are ea legile, indiferent ce se intampla in jur. Toti cei din jurul acestora sunt influentati. Sunt cateodata de un nefiresc comic sau tragic”.

           O invitatie de prima mana la „Gaitele” Teatrului „Metropolis”!

    
Ultimele noutati
Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti
05.11.2018
Asociatia interetnica „ANIMA FORI” organizeaza, in data de 13.11.2018, la ora 13, in sala „N. Balcescu” a Palatului Parlamentului, conferinta „Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti”. Evenimentul, organizat cu sprijinul Comisiei pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa, se bucura de participarea Grupului parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor si vizeaza promovarea culturii si valorilor identitare prin care acestea au contribuit la dezvoltarea statului roman modern.
Citeste mai mult
Vezi toate articolele
Fii prieten pe Facebook