Articole

Ideologia retragerii in spatiu, timp si imaginar la secui si scotieni: Inventarea traditiilor rezistentei

Motorul Ideologiei retragerii


          Izolarea, misterul si frumusetea asociate muntilor au inspirat nu numai opere romantice, dar si proiecte politice. Centre ale iacobitismului scotian de la sfarsitul secolului XVII sau ale insurectiei secuiesti in timpul Razboiului de Independenta maghiar din 1848/9, muntii s-au legat de rezistenta eroica impotriva pericolelor exterioare. Sub amenintarea cuceririlor, reorganizarilor teritoriale sau exproprierierilor, elitele intelectuale ale acestor regiuni s-au mobilizat inarmate cu mituri, memorii revigorate si simboluri locale. Promovand astfel specificitatea regionala impotriva a ceea ce era vazut drept politici arbitrare ale unor forte straine, acesti fruntasi au ideologizat izolarea greografica in care se aflau. Eseul de fata vine cu ipoteza ca aceasta ideologie a retragerii sta la baza unei culturi a rezistentei care, la randul ei, a mentinut vii proiectele politice de autonomie si idependenta care se manifesta astazi in Èšinutul Secuiesc si in Scotia.
          Pe langa aceste asemanari, diferenta cruciala in originile discursurilor scotian si secuiesc despre Sine in secolul XIX sta in motivatie. Initial, elementele componente ale identitatii scotiene – de la kilt la martialism – sustineau discursul unionist. Prin contast, motivatia elitelor secuiesti in elaborarea discursului specificitatii locale a stat de la inceput la baza revendicarilor politice in cadrul statului maghiar. Cu alte cuvinte, desi atat scotienii cat si secuii si-au imaginat rolul ca avantgarda a proiectului unei mari natiuni – britanice si respectiv maghiare – diferenta sta in puternicul curent unionist prezent in Scotia si inexistent in Èšinutul Secuiesc. Aceasta diferenta marcheaza si astazi diviziunile politice scotiene, in timp ce elitele secuiesti nu se confrunta cu problema respectiva.
          in Scotia secolului XIX, elitele unioniste au reinventat traditia militara a regiunii Highlands. Ele au promovat si chiar imbracat kilt-ul impreuna cu tartran-ul, stofa traditionala scotiana, privind regiunea muntoasa din nord, cu lacurile si castelele sale misterioase si greu accesibile, drept locasul spiritului razboinic scotian. Camin al traditiilor nepervertite de modernitate, tinutul Highlands romanticizat, ca si Èšinutul Secuiesc, s-a inscris in curentul primitivist general-european de a imagina popoare periferice, izolate ca repozitoare ale esentei nationale antice, pure. Totusi, in timp ce pe Continent, inclusiv in secuime, aceasta retorica a sustinut nationalismele separatiste, in cazul Scotiei contribuia la discursul identitar britanic. Catre sfarsitul secolui XIX, cand definitiile nationale bazate pe rasa deveneau tot mai populare, ideea unei uniuni teutonice intre scotieni si englezi a minimalizat identitatea celtica a nordului mitologizat.  Din nou, spre deosebire de restul Europei, unde specificitatea locala imbinata cu rasa a sprijinit utopii taraniste, in Scotia, caracterul razboinic si teutonismul au sprijinit pretentiile elitelor politice de a lua parte la conducerea imperiului, ceea ce s-a si intamplat.
          in Èšinutul Secuiesc, de la bun inceput, naratiuni despre caracterul secuiesc original emanand din regiune s-au supus proiectelor politice relative la autonomia locala. De exemplu, inca de la sfarsitul secolului XIX, miscarea Székely Akció (Actiunea Secuiasca) s-a concentrat pe ridicarea standardului de viata al taranului secui. Prin contrast cu situatia regiunii Highlands, in secuime, taranismul sprijinea politici separate de natiunea largita.
          in ambele cazuri, periferia a fost adusa in centrul discursului identitar. Ideea de indepartare geografica s-a dovedit cruciala in aceasta retorica: cele doua popoare izolate, rezistente la pericolele exterioare, au fost imaginate ca posesoare ale caracterului antic al Sinelui razboinic. Imaginarea acestui alter ego pur, anti-modern, masculin si primitiv a avut la baza mitologizarea unui spatiu muntos, izolat si primordial, pastrator al spiritului originar, transmis direct din timpuri imemoriale. Dar motivatia in acest proces de imaginare a identitatii a fost inainte de 1918, in cazul scotian, promovarea elitelor ca parteneri politici egali ai englezilor si, in cazul secuiesc, articularea politica a specificitatii locale.
           Destabilizarea primului razboi mondial a exacerbat nationalismele europeene iar Scotia si Èšinutul Secuiesc n-au facut exceptie. Pe fondul independentei Irlandei, nationalistii scotieni au prins curaj, iar in 1937 s-a fondat actualul partid de guvernamant si initiatorul independentei scotiene de astazi, Scotland National Party (SNP) [Partidul National Scotian]. De asemenea, National Trust for Scotland (NTS) [Trustul National pentru Scotia] a luat fiinta in 1931, iar cercul literar Celtic Twilight [Crepuscul Celtic] a ajuns la apogeul popularitatii sale. in celalalt colt al Europei, o data ce Èšinutul Secuiesc a devenit parte a Romaniei Mari, elitele locale au simtit o amenintare mai puternica decat fosta stapanire de la Budapesta la adresa identitatii regionale. Guvernul de la Bucuresti a inchis multe scoli si a expropriat atat secui individuali cat si institutii precum Biserica Reformata, initiind o campanie de romanizare pe baza ideii ca secuii ar fi romani maghiarizati. Astfel, de unde in antebelic nationalismul era oarecum marginal si pe teren cultural, incepand cu perioada interbelica, traditii inventate anterior au fost popularizate si politizate la nivelul maselor.
 
Amenintarea modernitatii si nationalism cultural

       Anthony Smith numeste spatii poetice – imaginate ca mitice locasuri ale esentei nationale de catre intelectuali romantici – centre de rezistenta culturala. Aceasta paradigma indubitabil se aplica regiunilor Highlands si Èšinutul Secuiesc. Nationalistii culturali din aceste teritorii si-au imaginat caminele ca spatii primordiale, indisolubil legate de conationalii lor. Ei au revigorat legende, mituri, memorii si traditii pentru a nationaliza natura, spatiile publice si istoria locala. Astfel, caracteristic pentru orice nationalism, locuri pe care majoritatea audientelor lor nu le-au vazut niciodata, precum Piatra Nierges sau Hebridele, au ajuns sa aiba o valoare simbolica puternica in mentalul colectiv regional. Promovandu-se drept educatori, au avansat o noua morala bazata pe renasterea Sinelui pe baza exemplelor gloriei trecute. in final, acesti inovatori morali, prin ceremonii de masa, presa si partide politice, au depus eforturi pentru a articula politic discursul lor identitar.
          Popular in randul tuturor miscarilor nationale emergente, mitologizarea Sinelui s-a sprijinit pe ideile de indepartare si izolare. Refugii in calea modernitatii cosmopolite, anti-traditionale si care dezradacineaza, regiunile muntoase, perifetice au patruns in centrul imaginarului national. Galitia pentru polonezi, Pirineii pentru francezi, Apusenii pentru romani, Hargita pentru maghiari si Highlands pentru scotieni – toate au imbogatit imaginatia nationalistilor de fin de siѐcle. Acestia au creat o fuziune dintre cultura inalta – considerata anterior straina de orice spirit national – si cultura folclorica. Fuziunea s-a sprijinit pe curentul primitivist. Cu origini in imaginea colonialista a salbaticului nobil, primitivismul se concentra asupra puritatii traditiilor taranesti, nepervertite de modernitate, repozitoare antice ale spiritului national nealterat. in consecinta, pentru a nationaliza modernitatea, aceasta trebuia permeata de cultura primordiala a satelor. Armate de antropologi, etnologi si cercetatori ai raselor si-au indreptat atentia dinspre centrul national catre periferiile izolate ale natiunii in vederea explorarii Sinelui indepartat in spatiu si timp.
          Creatiile muzicale, artistice, literare, arhitecturale s-au lasat influentate de aceasta fuziune, teme si motive populare atribuind specificitate nationala culturii inalte. Astfel, in Marea Britanie a luat fiinta stilul arts and crafts iar in Polonia habsburgica stilul Zakopane, inspirat de arta folklorica galitiana, ambele avand un puternic impact asupra curentului art nouveau  folcloric din Scotia si respectiv Polonia. De altfel, campionii art nouveau-ului scotian, sotii Mackintosh, s-au folosit masiv de motive arts and crafts regionale. in Èšinutul Secuiesc, cele mai reprezentative pentru art nouveau folcloric sunt Liceul „Márton Áron” din Mirecurea Ciuc si Palatul Culturii din Targu Mures. Fuziunea high-low culture se manifesta ad literam in cea din urma: cand aristocratia si inalta burghezie locale veneau la reprezentatii de teatru sau concerte, treceau pe langa vitraliile decorate cu scene reprezentand legende populare secuiesti, inclusiv mituri fondatoare – atat de importante in legitimarea posesiei unui teritoriu in mod exclusiv de catre un popor. Atribuirea unui caracter local arhitecturii urbane s-a dovedit cruciala in combaterea modernitatii straine si cosmopolite.
          Diseminarea fuziunii low-high culture a avut loc sub patronajul principalilor consumatori de cultura de atunci: dinastiile, aristocratia si inalta burghezie. Sub impulsul tranzitiei catre politica si cultura maselor, aceste grupuri s-au inconjurat de un imaginar mai traditional si mai putin cosmopolit. in Vechiul Regat de exemplu, sub tutela monarhiei, stilul neoromanesc a inlocuit strainul Beaux Arts in institutiile publice, vile si chiar constructii regale, dupa cum arata cazul Palatului Cotroceni. De altfel, Regina Maria, impreuna cu ceilalti membri ai familiei regale britanice, de la bunica ei, insasi Regina Victoria, la sora sa, Printesa Victoria Melita, familiarizati atat cu arts and crafts cat si cu art nouveau, au subventionat numeroase proiecte bazate pe fuziunea folclor-elitist. Resedinta regala Balmoral din Scotia sau colonia Jugendstil din Darmstadt in Germania reprezinta dovezi ale mecenatului dinastic ale acestora asupra ultimelor curente artistice. La fel au procedat rudele din Rusia de pe linia mamei Mariei. Cu alte cuvinte fie ca era vorba de a imbraca uniforma husarilor secui, a construi un castel ornamentat cu motive populare scotiene sau a colectiona artefacte mestesugaresti ale taranilor din Galitia, Oltenia si chiar Japonia, India sau Noua Zeelanda, interesul pentru culturi exotice, indepartate si traditionale s-au generalizat inclusiv prin favoarea claselor inalte.
          Reinventarea specificului local, ca fenomen initiat dinspre centru catre periferia nationala, a avut un puternic impact asupra culturii periferice insasi. Daca initial mitologizarea Sineului indepartat s-a desfasurat din initiativa elitelor educate in centre universitare din afara marginii nationale pentru a conecta nucleul de tinuturile de granita, acestea din urma si-au insusit noua identitate mitica. Dar in acest caz scopul a fost opus: atat in Highlands, cat si in Èšinutul Secuiesc, specificitatea locala a fost exploatata cultural in scopul detasarii de centru. Sublinierea diferentei a servit elitelor regionale in respingerea politicilor de centralizare.
          Istoriografia predata la Universitatea din Edinburgh sublinia caracterul razboinic specific scotian de-a lungul timpului in vederea construirii unei naratiuni a succesului concentrate asupra unui parteneriat de egalitatesi de rudenie anglo-scotian. Apoi, elite culturale locale ca Walter Scott au dat o noua forma militarismului atribuindu-i un sens personal. Pentru acestea din urma, identitatea locala a regiunii Highlands trebuia exprimata independent de proiectul britanic. Contrar miscarii pan-aristocratice care a promovat kilt-ul, dandu-i o dimensiune atat de detasata de Highlands ca nobili nu numai din Londra, dar si de pe Continent au inceput sa-l imbrace, nationalistii culturali s-au straduit sa scoata artefacte regionale de sub monopolul culturii inalte. Obsesia colonialista a colectarii artefactelor vazute ca apartinand culturilor primitive, de la colibe maori la mumii egiptene, care a reformat cultura elitista a fost combatuta de acesti intelectuali. in Scotia, initiativa lui Walter Scott, datorita unionismului puternic, n-a mai fost continuata pana in interbelic decat in literatura populara. Totusi, in general, datorita luptei pentru aproprierea imaginarului traditional, artisti, etnologi si literati precum Paul Gaugain, John Beddoesau Mihail Sadoveanu s-au concentrat tot mai mult pe exotismul culturilor ne-urbane si ne-moderne.
           Relativ la Ardeal, antropologi si etnografi maghiari, precum Antal Hermann, Pál Hunfalvy si Zsolt Beöthy, au exacerbat spiritul razboinic maghiar pentru a atribui o calitate nobila natiunii din Panonia. Ei argumentau ca aceasta calitate legitimeaza pretentia maghiarilor de a conduce restul natiunilor din Bazinul carpatic, precum romanii, care s-au dovedit sedentare, dispuse supunerii de catre altii si, intr-un cuvat, „primitive”. Lucrarile lor au imbogatit limbajul politic liberal maghiar cu termeni noi care legitimau politica de maghiarizare initiata de Budapesta. Hermann descria superioritatea maghiarilor munteni de la marginea Regatului: „Cei care locuiesc in munti, in special in districtul Transilvaniei, Mycz-ul, presupusi a fi de origine secuiasca, au o statura zvelta cu fete lungi, par deschis, seriosi, muncitori, abili si adaptati sa inainteze in viata; […].” Astfel de calitati au fost, ca si in cazul scotian, ajustate de elitele interbelice de la periferie pentru a corespunde propriilor planuri.
          Perioada interbelica a adus in centru culturii inalte, urbane naratiuni pre-existente, dar mai putin populare decat unionismul centrat pe identitatea comuna, britanica, teutonica dintre scotieni si englezi. intre 1914-1945, literatura, muzica, arta si arhitecturapuneau accent pe o identitate scotiana distincta, sprijinita pe cultura celtica a regiunii Highlands si, mai degraba decat pe o cultura comuna anglo-scotiana, pe una care-i cuprindea pe toti cei vazuti drept celti: irlandezi, scotieni si gali. Era vorba de emergenta puternicului mit Celtic Fringe [Marginea celitca]. Celitc revival [renasterea celtica] impreuna cu cercul literar care a patronat miscarea, Celtic Twilight, si cu NTS au explorat si diseminat publicului larg valorile inedite aflate in Highlands. 
           in special exploatarea farmecului satelor din indepartatele insule Hebride a constituit focusul noii miscari. Sub patronajul NTS si a miscarii literare Celtic Twilight, expozitia imperiala din Glasgow din 1938 a accentuat marginalitatea (si deci diferenta de metropola engleza) a Scotiei. Fenomenul a facilitat creerea unei identitati a Scotiei bazata pe cultura Highlands in mod exclusiv. Aceasta continua si astazi in mentalul colectiv din Vest. Dupa cum sugereaza si filmul Braveheart, atunci cand vine vorba de Scotia, kilt-uri, clanuri, munti, lacuri si castele trec prin imaginatia publicului consumator al mass mediei de astazi. Perioada interbelica constituie momentul din care unionismul isi pierde din popularitate in favoarea nationalismului scotian separatist.
          in construirea reprezentarilor despre Highlands drept originea Sinelui scotian prin excelenta, Expozitia a adus in centrul orasului Glasgow un sat din regiunea Highlands: periferia a fost mutata la propriu in centrul imaginarului national. Implicata in protejarea peisajelor, monumentelor si traditiilor reprezentative ale muntilor Scotiei, NTS a contribuit masiv la organizarea evenimentului, angajand istorici, etnografi si membri ai cercului Twilight pentru a explora idilicele Hebride in cautarea unor catune traditionale. Prin expozitie, NTS a creat un lieu de mémoire geografic pentru natiunea scotiana, centrat pe Highlands. Hayden Lorimer, care a analizat Expozitia, descrie cum s-a dat viata exotismului transferat in metropola: „Un cimpoier adus din Portree a fost insotit de mai multe familii native a Hebridelor, locuitori ai arhipelagului St Kilda precum si gali din Glasgow stralucitori in haine traditionale. Acesti mestesugari, lucrand cu sarg alaturi de caminul blackhouse-ului [casa traditionala din Hebride] lor, au fost prezentati in functie de identitatile lor masculine si domestice familiare.” Aceasta miscare de reinviere si promovare a traditiilor periferiei, care l-a revigorat drept patron pe Walter Scott, a arbitrat consacrarea imaginarului national scotian.
          Acelasi imaginar teritorializat s-a stabilit si in secuime, dupa primul razboi mondial. O data cu incorporarea in Romania Mare, cu toate urmele de autonomie abolite, Èšinutul Secuiesc era privit cu anxietate de reprezentantii acestuia ca fiind amenintat in integritatea sa. Vazand in Bucuresti un dusman redutabil comparativ cu Budapesta, elitele secuiesti s-au reorganizat in jurul unor politici culturale menite sa formuleze un discurs identitar monolit. Precum membri Twilight referitor la Walter Scott, pe modelul cartii A Székelyföld leírása [Descrierea Èšiuntului Secuiesc] a scriitorului secui din xecolul XIX, Orbán Balázs, autori secui precum DezsÅ‘ Szabó, Áron Tamási si József NyirÅ‘ au inventat, revigorat si mitologizat in scrierile lor locuri ale memoriei locale. Sub inspiratia discursului de fin de siѐcle, ele sugerau specificul prin izolare geografica si superioritatea secuiului care rezulta din aceasta: mai ales simbolismul padurilor, muntilor si lacurilor. Cultura locala a fost imaginata ca o cultura a rezistentei.
          Precum omologii lor scotieni, elitele culturale locale s-au grupat in miscarea literara mai larga numita Transzilvanismus [Transilvanism]. Ideologia acesteia era ca, beneficiind de ajutorul guvernului maghiar prin organizatia pentru politici culturale, Népies Irodalmi Társaság (NIT) [Asociatia pentru Literatura Populara], sa se creeze o viata culturala maghiara paralela in Ardeal. Zsuzsanna Török subliniaza: „Ceea ce a incetat sa constituie o unitate politica, anume, Statul maghiar, trebuia reunit la nivel cultural. Cultura nationala devenea politica […].” Ca si in Scotia, institutii din centrul national participau in construirea unei retorici identitare bazata pe caracterisiticile periferiei. NIT corespundea NTS, scopul era protejarea esentei nationale in fata noilor amenintari.
          Totusi, din nou ca in Scotia, elitele locale au folosit in interes propriu sprijinul central, cu toate ca au adoptat discursul despre Sine care emana de la nucleul national. Obiectivul elitei transilvanene maghiare in general era articularea politica a specificitatii locale si nu a identitatii lor maghiare largite, ca parte a fostului Regat al lui Ștefan cel Sfant. Pe langa accentul pe identitatea distincta a maghiarilor ardeleni, Transzilvanismus promova inclusiv coabitarea si colaborarea (mai ales culturala) cu natiunile romana si germana. Raspunzand articolului negativist „Nem lehet” [„Nu se poate”] a scriitorului ardelean Makkai Sándor referitor la imposiblitatea afirmarii identitatii nationale a maghiarilor sub noua stapanire romaneasca, poetul transilvanean Reményik Sándor ii adresa din Cluj o scrisoare datata 26 februarie 1937: „intregul nostru Transzylvanizmus [subliniere adaugata] […] se baza pur si simplu […] pe faptul ca statul si natiunea nu sunt in mod necesar acelasi lucru, din contra, starea natiunii in afara statului este mai adanca, mai curata, mai comunitara, mai crestina, mai etnica decat […] starea sa politica.” Acest echivoc intre acceptarea sprijinului statului maghiar si protejarea statului de minoritate continua si astazi. Este vorba de situatia dificila creata de apartenenta atat la Statul roman cat si la natiunea maghiara, largita al carei patron se erijeaza Ungaria.
          Dupa cum nationalistii culturali si-au indreptat atentia catre Hebride in gasirea esentei nationale, atropologi maghiari grupati in principal in grupul Falukutatók [Cercetatorii satelor], elevi ai scolii de sociologie rurala a lui Dimitrie Gusti, s-au indreptat spre satele izolate ale Transylvaniei (in principal in secuime) pentru inregistrarea traditiilor primordiale maghiare. Sub impulsul unor scrieri precum Az elsodort falú [Satul spulberat] a lui Szabó care amintea de periclitarea puritatii secuiului de lumea moderna, cosmopolita si straina, ca si in cazul intelectualilor Twilight, se promova ideea de amenintare. Conform acesteia, traditiile erau primejduite de o modernitate daunatoare amplificata de politicile de romanizare ale stapanirii straine. De parca „timpul nu mai avea rabdare cu oamenii” stilul de viata patriarhal, in afara istoriei, atemporal urma sa fie inghitite de timpul modern. Aceasta autenticitate trebuia salvata.
        Aducand cultura periferiei in centrul imaginarului national, nationalistii culturali din Scotia si Èšinutul Secuiesc au formulat o ideologie a retragerii in perioada interbelica. Astfel, au atras atentia publicului urban asupra unei culturi vazute drept amenintate de forte ostile exterioare. Inconstienta de modernitatea deznationalizanta, cultura respectiva trebuia salvata. Drept urmare, aceste elite culturale, pe baza ideologiei izolarii formulate, au revigorat traditii, naratiuni si memorii pentru a sprijini proiecte politice de autonomie. Discursul acestor exploratori ai periferieiilor geografice, imaginare si temporale, a folosit antreprenorilor politici din zona, fie ca este vorba de SNP sau de Partidul Transilvanean din 1940-1944. Formularea unei moralitati a izolarii a servit si serveste si astazi proiectelor politice locale.
 
Proiecte politice pe baza ideologiei retragerii

          Perioada postbelica a mentinut vii tendintele de diferentiere pe baza ideologiei retragerii, cu diferente profunde insa in relatia cu statul. Daca in Scotia nationalismul s-a dezvoltat nestingerit in sfera publica, in Èšinutul Secuiesc, regimul comunist a pus sub tacere exercitarea deschisa a identitatii minoritare. Totusi, in secuime au avut loc ceremonii ale memoriei semi-publice si semi-private, departe de ochii regimului, in biserici de exemplu. Au rezultat doua consecinte in secuime: (1) lieux des mémoire interbelice s-au mentinut vii in mentalul colectiv regional si (2) persecutia coroborata cu nationalist-comunismul lui Ceausescu a determinat radicalizarea post-1989 nationalismului minoritar in zona.
       Cultura rezistentei s-a perpetuat in diverse elemente ale imaginarului local. Imnul secuiesc, interzis in timpul comunismului, este cantat foarte frecvent la diverse ceremonii din regiune, inclusiv in biserici. Compus in 1921 de studentii secui refugiati la Szeged, unde Universitatea „Franz Joseph” se mutase de la Cluj, textul trimitea din nou catre amenintarile la adresa secuilor. De fapt, bisericile, ca centre ale comunitatii, gazduiesc numeroase manifestatii ale maghiarimii ardelene in general, simboluri, discursuri si evenimente specific maghiare permand cultul religios. Nu este o intamplare faptul ca unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai minoritatii, László Tökés, este si episcop reformat. 
           De asemenea, muntii, lacurile, padurile, monumentele, ruinele si figurile de seama secuiesti – popularizate in diverse publicatii mai ales in interbelic, dar si in timpul comunismului – au parte de o larga difuzare printre secui astazi. Fenomen incurajat de fiintarea Regiunii Autonome Maghiare (RAM) in 1952-1968, ideologia hargitaságde pilda, foarte populara in prima jumatate a regimului socialist, promova in diverse texte publice identitatea retrasa provinciei. Natura a fost astfel nationalizata, atribuindu-i-se o dimensiune secuiasca prin excelenta. Elementele naturii, ca si culturile funerare, privite ca elemente atemporale si sacre, facilitau in mod special cultivarea nationalismului teritorial.
            [Din nou, muntele Harghita] deoarece se afla in centrul judetului, si prin inaltarea sa masiva se distingea de orice alt element al peisajului, nu a fost greu sa fie imbogatit cu note transcedentale. in texte foarte des se formuleaza ideea ca [muntele Harghita] se afla deasupra noastra, in afara noastra si se distanteaza de noi. in afara de accentuarea opozitiei sus-jos, inuntru-inafara, dihotomia intareste si faptul ca multe […] isi au in munte obarsia: din Harghita curg paraiele, de acolo vine adierea, de acolo provine ploaia.
           Natura muntoasa, mitica, precum si mormintele sacre ale stramosilor, creaza o legatura indisolubila si exclusiva intre secui si pamantul „lor”. Toate secuizeaza spatiul intr-un mod imuabil, fiind incarcate astazi cu memorie.
              Astfel de simboluri raman la moda si astazi sunt exploatate politic. Imaginarul secuiesc al rezistentei si al militarismului pastreaza mitul fondator al primului trib venit in Ardeal, inainte de asezarea maghiarilor in Panonia. Pelerinajul in masa la Șumuleul Ciuc, la Piatra Nierges, la mormintele scriitorilor Órbán si Tamási, la monumentul funerar de la Siculeni sau ceremoniile publice de 15 Martie in pietele centrale ale oraselor din Harghita si Covasna – toate au o puternica simbolistica secuiasca palpabila. Steaguri maghiare si secuiesti, costume, dansuri si cantece populare, husarii ceremoniali ca si artefacte locale dau o atmosfera locala ritualurilor din regiune. Mituri si legende ale specificitatii locale atrag mase intregi la ritualurile din zona, cum ar fi Marsul secuiesc din noembrie 2013, si sunt patronate de politicieni locali, precum presedintele consilului judetean Harghita, Borboly Csaba, membru UDMR.
          Tineretul secuiesc este indeosebi deschis catre acest melanj dintre nationalismul teritorial si cel religios, constituind una dintre principalele participante la aceste manifestari ale identitatii. Cu deosebire receptiva la cultura pop, muzica si dansuri traditionale inca inainte de 1989 ca si formatii punk si folk-rock nationaliste precum Kárpathia si respectiv formatia secuiasca Transylmania se bucura de mult succes. Versuri ale celei din urma precum:
 

Casa mea, casa mea,

Barem hotarele de ti le-as vedea,

iti vad fumul, dar numai atat,

Cum pluteste la orizont

 

Se tot spune ca nu-i fumul,

........................................

Ci e ceata muntilor,

........................................

Ma sui eu in muntele mare,

Chiar in varful lui,

De acolo ma uit spre casa mea,

Spre casa dragii mele mame,

 

Doamne randuieste-mi revenirea,

Ca m-am saturat de pribegie

 

 
sunt cantate atat de tineri din secuime, cat si de cei din Ungaria.
          incarcatura politica a acestor intreprinderi ca si oportunitatea sprijinului guvernamental maghair deja traditional creaza tensiuni puternice in sfera publica romano-maghiara. Aceastea sunt exploatate, exacerbate si popularizate de mass media si politicienii de ambele parti, transformandu-le in probleme nationale, dar creand si capital politic. Astfel de tensiuni se consuma mai ales pe plan cultural unde memoria, istoria si simbolurile sunt adesea contestate, dupa cum sugereaza dezbaterile in jurul continuitatii romanilor in Ardeal, a nou-publicatului manual de istorie secuiasca sau a scrierii runice apropriate de secui. Simptomatica atat pentru impletirea nationalismului minoritar teritorial cu cel religios, cat si pentru puternica incarcatura politica este scandalul reinnhumarii esuate a NyirÅ‘ din 2012. Prin contrast, Tamási, si el decedat in pribegie, a fost reinhumat in Èšinutul Secuiesc cu sprijinul Republicii Populare Romania in anii 1960, fara scandal public. 
          Toate tensiunile din prezent au darul de a radicaliza ideologia regionala a izolarii. Spre deosebire de Èšinutul Secuiesc, in Scotia elitele pro-separare pun astazi problema in termeni economici mai degraba decat ideologici. Desigur, argumentul ca banii produsi in regiune trebuie sa fie cheltuiti tot acolo e prezent in ambele cazuri. insa in campania sa, SNP s-a abtinut deliberat de la apelarea la patriotism, simboluri si istorie. Aceasta se datoreza lipsei unei contestari a celor trei elemente de catre anti-independentisti. Prin contrast cu situatia ideologiei secuiesti a retragerii, cea scotiana n-a avut parte de punerea sub tacere din timpul comunismului sau de contestarea pe plan cultural din prezent si din trecut. Faptul ca in cazul scotian initial aceasta ideologie sustinea unionismul poate fi inca o explicatie. insa lipsa violentei persecutiei precum in cazul secuilor in interbelic si socialism, a atacurilor la adresa identitatii sau a marginalizarii din partea adversarilor contribuie la moderatia nationalistilor scotieni.
           De altfel, opozantii idependentei scotiene, afara de fragmentarea si slabiciunea mesajului lor, nu vin cu argumente pozitive pentru unionism: tot ce fac e sa combata idependenta, fara a oferi vreo alternativa. in opozitie cu ei, campania „Yes”, desi criticata pentru o lipsa a unei viziuni detaliate cu privire la viitor, ofera un mesaj pozitiv:
          Nationalistii au o poveste buna – ca Scotia e o tara, ca deciziile care afecteaza poporul scotian trebuie dupa posibilitati sa se ia in Scotia, ca se accepta ca exista o restrangere a suveranitatii in Uniunea Europeana, dar Bruxelles, Londra, Edinburgh e o adresa mult prea lunga, haideti sa scoatem omul din mijloc! E un argument destul de puternic.
          Mitologizarea periferiei se manifesta fara indoiala astazi foarte puternic si in Scotia, inclusiv in istoriografia britanica. Ideea influenta din interbelic ca Scotia face parte din Celtic Fringe determina diferentierea anglo-scotiana prezenta astazi in cultura si politica. Paradoxal, eticheta de celt ar fi fost mai demult vocal respinsa de locuitorii din Lowlands, unde unionismul a fost candva foarte puternic. Astazi insa, ca si in Èšinutul Secuiesc, intelectualii scotieni si-au asumat ei insisi aceasta eticheta favorizand diferentierea. intr-un documentar difuzat de Al Jazeera, prezentatoarea scotiana se refera la miturile obisnuite ale Scotiei, cu origini in imaginarul interbelic relativ la Highlands: whiskey, kilt, curaj, militarism, pasiune, o istorie a rezistentei, Caledonia, etc. Totusi aceasta se declara mandra ca este si britanica si se intreaba daca e o idee buna despartirea de o mare putere. Ca si Èšinutul Secuiesc relativ la Ungaria Mare candva, scotienii de azi sunt constienti de decaderea prestigiului inerent separarii. Dar discursul ideologic scotian despre Sine, spre deosebire de cel secuiesc, nu mai este politizat.
           Un exemplu concludent pentru ideologizarea pe model interbelic a culturii scotiene este Muzeul Scotiei din Edinburgh, in speta sectia de arheologie, studiata de Steven Cooke. Ca loc al articularii identitatii, muzeul prin artefactele expuse provenite din Highlands trimit catre un teritoriu primitiv, locas al miturilor fondatoare ale scotienilor si patrie a esentei nationale. Exponatele arata cultura materiala al alter ego-ului preistoric al vizitatoruluiscotian, care are perspectiva colonistului de secol XIX asupra culturii primitive a Sinelui sau izolat in timp si spatiu:
           O geografie imaginativa este creata prin care poporul (aproape) contemporan din Celtic Fringe – ai carui nepoti, in parte, ar putea vizita muzeul – este impins inapoi in preistorie. Viata sa este reprezentata similar Scotiei preistorice si in consecinta diferita de majoritatea vizitatorilor muzeului, atat scotienii cat si ne-scotienii care vor locui in zone predominant urbane. Acest aparat muzeologic construieste in plus un continuum intre poporul timpuriu al Scotiei si trecutul cel mai recent. Similaritatea presupusa a modului de viata, aditional construirii diferentei, impleteste un fir simbolic care se intinde inapoi in preistorie, legand scotienii preistorici cu experienta de viata a macar unora dintre scotienii contemporani.
          in plus, spre deosebire de naratiunile identitare secuiesti, nu exista spiritul de lupta, de rezistenta in fata unei amenintari sau de izolare in campania pro-independenta din Scotia. „[Ș]tim ca este capul, nu inima, care va castiga acest referendum”, a declarat Bruce Crawford, membru SNP. Situatia este deosebita inclusiv fata de alte teritorii, foste britanice, precum Irlanda, unde s-au dat lupte aprige si au murit oameni pentru castigarea independentei. Acest aspect explica in parte atat pasivitatea multor scotieni cu privire la separare cat si siguranta de sine a unionistilor.
          Miscarile de autonomie si independenta din prezent in Èšinutul Secuiesc si respectiv Scotia se sprijina pe o veche ideologie a retragerii. Aceasta a fundamentat rezistenta, unicitatea si discursul identitar. Totusi, spre deosebire de secuime, in Scotia cursul spre independenta este astazi mai putin tensionat si mai focusat pe economie. Sentimentele de unicitate sunt bine inradacinate in mentalul colectiv al ambelor regiuni. insa, ca element cuantificabil, economia ofera in negocierile politice aparenta de obiectivitate si civism. in spatiul public romano-maghiar in schimb, continua traditia luptei pentru aproprierea imaginarului si, in consecinta, a teritoriului secuiesc prin ceremonii si discursuri populare in interbelic, interzise in comunism, dar reinviate in Romania post-1989. Politicul si ideologia sunt inca interdependente. Tensiuni cresc si sunt hranite de mass media si politicienii de la centru. Orice manifestare a identitatii in Harghita, Covasna sau Mures, fie de catre comunitatea romaneasca sau secuiasca, este politizata si catalogata drept ritual de provocare, ca avand loc in teritoriul Celuilalt. Dezbateri publice, campanii de informare, comunicare intre reprezentantii ambelor tabere, asa cum au loc in Scotia dintre unionisti si independentisti, nu au loc in sfera publica din Romania. in statul (inca) britanic, lupta inceputa in scolul XIX dintre separatisti si unionisti va fi temporar decisa in septembrie 2014. Rezultatul va influenta profund reprezentantii politici ai numeroaselor regiuni din Lume care aspira la autonomie si independenta, precum Catalonia, Trentino si Èšinutul Secuiesc. Un eventual succes, privit drept model ar putea radicaliza miscarile separatiste ale acestor regiuni. Momentan, modelul Èšinutului Secuiesc este Catalonia. Va deveni oare acesta Scotia independenta?
Ultimele noutati
Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti
05.11.2018
Asociatia interetnica „ANIMA FORI” organizeaza, in data de 13.11.2018, la ora 13, in sala „N. Balcescu” a Palatului Parlamentului, conferinta „Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti”. Evenimentul, organizat cu sprijinul Comisiei pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa, se bucura de participarea Grupului parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor si vizeaza promovarea culturii si valorilor identitare prin care acestea au contribuit la dezvoltarea statului roman modern.
Citeste mai mult
Vezi toate articolele
Fii prieten pe Facebook