Articole

CLEOPATRA LORINTIU: SCURTE ÎNTÂLNIRI

CLEOPATRA LORINTIU: SCURTE iNTaLNIRI

EXISTA UN LIMPEDE LOC

 

 

Irina Airinei

 

O lupta intre orgoliu si umilinta. intamplari, amintiri, strafulgerari pe care autoarea le‑ar vrea inscrise undeva, pe o piatra a istoriei. Dar si gandul ca, poate, uneori, mai buna ar fi tacerea. A intalnit oameni si a trait intamplari. Multe se vor sterge cu totul, multe or sa dispara, asa cum pe o pictura in clin d’oeil, pe un tavan, cu timpul, multe detalii se sterg, dispar si ne ramane numai o bruma fina, un fragment, o frantura din ce a vrut pictorul sa faca acolo. Dar pentru ca nu voia sa uite, a pus pe hartie marturisiri intr-un carusel al amintirior, aceasta Dulce harababura a unei poete pierdute in universul celor ce au fost si sunt inca in memoria ei afectiva, in cautarea trecutului, in cautarea de sine. „Scurte intalniri, adeseori unice intalniri.

Au talcul lor. Uneori placute, alteori fascinante, alteori nu, intalniri cu persoane super celebre sau cu persoane perfect anonime, dar intalniri care spun ceva vietii tale.

Sau mai exact intalniri pe care nu le poti uita.

in orice clipa a vietii s‑ar fi petrecut ele, la tineretea cea necoapta sau la batranetea cea intristata.” intalniri cu oameni apropiati, vase comunicante, atingeri care electrocuteaza. Pe Barbu Fundoianu a vrut sa il aduca in memoria colectiva. Printr-un film si prin pagini de neuitat: „Cred ca Fundoianu alias Fondane alias Benjamin Wechsler e prea roman pentru francezi, prea evreu pentru romani, prea elitist pentru o cultura romana aflata in deriva si abandon, prea deranjant pentru memoria franceza in care colaborationismul e o pata natanga, prea oricum, prea nu intra in scheme si formatari.

E numai bun ca sa fie uitat.

Ca toate amintirile care dor.”

O scurta intalnire, iata, cu socrul scriitoarei, un Om pentru oameni, Nathan Brumberg: „Medic pasionat si vorbitor a sapte limbi, Nathan Brumberg ajunge sa profeseze si in timpul razboiului. Face parte din rezistenta franceza. Dupa razboi este decorat, onorat public de Statul francez. Apoi isi transforma casa situata in suburbia pariziana Villepente, acolo unde era si cabinetul sau privat, intr‑un adevarat punct de sosire si plecare, pus la dispozitia evreilor bucovineni care paraseau Romania pentru a ajunge in alte locuri: SUA, America de Sud, Israel. Nathan era presedintele Asociatiei Bucovinenilor Parizieni si dadea petreceri fastuoase la Cafe de la Paix, avea prieteni avangardisti, isi ajuta prietenii evrei romani in toate felurile. in 1952, fiul sau si al sotiei sale Margeurite Py, originara din Alsacia, primeste numele de Bernard Jerome Max. Cand baiatul are opt ani, parintii il duc in calatorie la Cernauti si la Bucuresti ca sa‑si cunoasca originile.”

O alta intalnire, cu Aurel Dragos Munteanu, cel care si‑a iubit la modul total Romania lui interioara, ni-l arata prin prin marturiile contemporanilor, ale celor care au avut prilejul ca cunoasca un strop din substanta sa profunda si atat de paradoxala.

O carte sau mai bine zis o lupta in care apar marturisiri crude de tristeti insangerate: „Filmul documentar dedicat lui N. N. Constantinescu nu s‑a facut, asezarea sa intr‑un plan al televiziunii nationale depindea de unele persoane care nu stiau nimic despre academician si pentru care numele lui nu rascolea decat amintiri socialiste.

Am ramas cu scenariul si cu sinopsisul in buzunar asa cum s‑a intamplat cu multe alte personalitati despre care am vrut si am incercat sa fac ceva si inexorabilul pix al actualei cenzuri nu m‑a lasat (de pilda Iosif Constantin Dragan, Ion Lancranjan, Raoul Sorban, Aurel Dragos Munteanu, Mihai Ungheanu).”

O alta memorabila intalnire: aceea cu fermecatoarea Cella Serghi, a carei dezinvoltura in proza e departe de a fi flux si superficialitate, ci doar  munca obstinata, tainica, indracita, tacuta, nestiuta, refacere si iar refacere, regandire si constructie.

Scurte intalniri cu Doinas, cu Caraion, cu Nichita, cu Tomozei si cu cati altii...

in cautarea timpului castigat al unei copilarii ardelene de poveste...o carte ca o revansa tacuta a fetei de departe care visa, visa, visa... O carte pentru minte, literatura, dar, mai ales, pentru inima...o permanenta revenire acolo unde exista un limpede loc...

 

Ultimele noutati
Irina Airinei Acasa la AMOS OZ
02.02.2018
Coplesita de farmecul Tel Avivului anilor 20, cu viziunea Scolii de la Bezalel...Vizitand un anume Tel Aviv, cel al FANIEI OZ care ne-a fost ghid, cel al doamnei NILY OZ, cea care ne-a primit cu soarele in brate in Parcul Meir, la capatul strazii Bialik...Strada ai carei arhitecti, Koplevitz, Levy sau Baerwald au  planuit constructiile albe, profilate pe fundalul magic al seninului mediteranean si care ilumineaza materia intr-o forma spiritualizata. Motivele orientale ale lui lui Reuven Rubin sau Nahum Gutman adoptate subtil de  Art Nouveaul sau Jugendstilul local,  vibreaza in aerul proaspat al zilei. Mai apoi, iata-ne  acasa la AMOS OZ, in acest Templu al cartii din Ramataviv in care oficiaza, cu simplitate si blandete, nu un ascet al condeiului, ci un om al zilelor noastre care ne vrajeste cu indrazneala de a privi Israelul in ochi. Suntem oaspetii lui, aici, ca si Altundeva, in cartile lui care ne-au daruit clipe fermecate, invataceii de la PAIDEIA, scoala condusa astazi de fiica sa, FANIA OZ SALZBERGER, ghidul nostru prin Tel Avivul poetilor, pictorilor si arhitectilor inceputurilor moderne. Incercam sa atingem apa si vantul, traim scene si intamplari din cartile lui si, deodata ne cuprinde o pace desavarsita...    
Citeste mai mult
Vezi toate articolele
Fii prieten pe Facebook