Articole

Ada Segal Shefer lansare

  Sinagoga neologa din municipiul Arad a gazduit vineri, 11 mai, o manifestare dedicata Centenarului Marii Uniri si implinirii a 70 de ani de la proclamarea independentei Statului Israel, manifestare organizata de Centrul de studii iudaice ’Academician Nicolae Cajal’, din cadrul Universitatii de Vest ’Vasile Goldis’, in parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Arad si cu Colegiul de arta ’Sabin Dragoi’. Manifestarea a fost deschisa de Presedintele Comunitatii evreiesti din Arad, ing. Ionel Schlessinger care a pus in lumina importanta celor doua aniversari pentru tarile noastre, Israel si Romania, legate prin atatea elemente comune.

            ”Manifestarea a avut un oaspete special, poeta Ada Segal Shefer, din Israel, poeta de origine romana, care a recitat cateva poezii din placheta de versuri intitulata <<My Sun Land, Romanioa 100 – Israel 70. Soarele Meu, Pamantul meu>>, aparuta sub egida Asociatiei Anima Fori, condusa de dr Irina Airinei Vasile”, a declarat pentru AGERPRES”, prof  univ dr Marius Grec, directorul Centrului de studii iudaice.

            Potrivit acestuia, manifestarea a fost organizata de Centrul de Studii Iudaice, pentru a marca implinirea a 70 de ani de la proclamarea Statului Israel si de asemenea, implinirea a 100 de ani de la formarea Romaniei Mari.

            ”De asemenea, tot cu aceasta ocazie am lansat si revista ’Studii Iudaica Aradensis’ a Centrului de Studii Iudaice din Arad, un numar dedicat implinirii a 70 de ani de la formarea Statului Israel. Articolele din cuprinsul revistei se refera atat la istoria Israelului, cat si la istoria comunitatii evreiesti din Arad, o comunitate foarte activa, comunitate ce a contribuit decisiv intr-o anumita perioada la dezvoltarea orasului”, a mai spus Marius Grec.

            Programul manifestarii a fost completat cu recitalurile a doua coruri de la Colegiul de Arta ’Sabin Dragoi’ din Arad, ’Armonia’, condus de prof  Monica Tebuie si respectiv ’Clopotei de argint’, condus de prof Adina Gabor, acompaniamentul la pian fiind asigurat de prof Dor Niculescu.

            La finalul manifestarii, poeta Ada Segal Shefer a daruit participantilor cate un exemplar dinrecent aparuta sa  placheta de versuri, sustinand o sesiune de autografe.

            ”Am venit cu mari emotii la Arad, pentru a lua parte la manifestarea ce tocmai s-a incheiat, deoarece, avand in vedere ca am parasit Romania de o buna bucata de timp, ca tanara poeta, iar acum am revenit ca o poeta matura, cu anumita experienta de viata, cu o anumita experienta in ceea ce priveste scrisul si cu multe amintiri, inchizand astfel un cerc care a ramas deschis, pana acum”, a declarat poeta, la randul sau, pentru AGERPRES.

            Intrebata in ce mod a fost influentata, ca stil, poezia sa, de marea poeta romana, Nina Cassian, al carei discipol a fost in anii tineretii sale, Ada Segal Shefer a afirmat ca, fara a fi decisiva, influenta acesteia a fost una foarte importanta.

            ”Nina Cassian a fost o poeta de avangarda, asa cum ma consider si eu. Au existat uneori, conflicte intre noi din punct de vedere al stilului, pentru ca, asa cum am spus-o in mai multe randuri, m-a trimis in bratele lui Eminescu. Pentru mine a fost si va ramane o mare DOAMNA, o mare reprezentanta a poeziei romanesti, iar pentru mine a fost o mare onoare si sa ii fiu discipol”, a adaugat poeta. 

            Nascuta in Bucuresti la inceputul deceniului cinci al secolului trecut, Ada (Adela) Segal Shefer a absolvit liceul ’Matei Basarab’ din Capitala, era la inceputurile carierei sale in ale scrisului, dupa cum i-a spus Nina Cassian, ”o saltimbanca a metaforelor”, o romantica pierduta si regasita pe panza unica a viselor dintr-un athanor interior (...)

A parasit Romania in anul 1970, luand cu ea intreg tezaurul pe care Nina Cassian i l-a dat.

 Doua zile mai tarziu, pe 13 mai, Comunitatea evreiasca din Oradea si-a deschis portile sarbatorind Ziua Ierusalimului. Alocutiuni de suflet au rostit, in deschidere, directorul Centrului Comunitar Evreiesc Andrei Seidler si Felix Koppelmann, presedintele Comunitatii Evreilor din Oradea care au evocat istoria framantata a Ierusalimului si rolul major al Ierusalimului in actualitate.  La manifestare a participat  ca invitata Ada Segal Shefer, din Israel care a reiterat programul dedicat Centenarului Marii Uniri a Romaniei si aniversarii a sapte decenii de independenta a Statului Israel evocand, in versuri pline de emotie, Romania unita care i-a dat nastere si Tara Fagaduintei care i-a devenit mama  de adoptie si unde si-a implinit viata cu radacini romanesti. Radacini evocate in cantecele invaluitoare ale minunatului tenor Schlomo Josefsohn si care au incheiat o zi luminoasa din viata Comunitatii evreiesti din Oradea.

 

Ultimele noutati
Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti
05.11.2018
Asociatia interetnica „ANIMA FORI” organizeaza, in data de 13.11.2018, la ora 13, in sala „N. Balcescu” a Palatului Parlamentului, conferinta „Centenarul Marii Uniri si rolul minoritatilor nationale la dezvoltarea societatii romanesti”. Evenimentul, organizat cu sprijinul Comisiei pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa, se bucura de participarea Grupului parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor si vizeaza promovarea culturii si valorilor identitare prin care acestea au contribuit la dezvoltarea statului roman modern.
Citeste mai mult
Vezi toate articolele
Fii prieten pe Facebook