Articole

ROMANIA SI RAZBOAIELE DE IMAGINE de Dorin Suciu (2)

Capacitatea definirilor de situatie eronate sau false de a produce efecte prin intermediul „profetiei care se autorealizeaza” sta la baza mecanismului psihic al operatiunilor de publicitate sau propaganda, dar si de subversiune prin dezinformare si intoxicare.

Aceste operatii se bazeaza pe un mecanism foarte pervers. In urma unui exercitiu al supravietuirii intins pe un interval de zeci de mii de generatii, noi oamenii, creaturile cu cea mai dezvoltata inteligenta de pe aceasta planeta, am devenit fiinte creatoare de modele mentale bazate pe sensuri si semnificatii. Intr-un efort neintrerupt de a intelege realitatea, - am folosit aceste modele pentru interpreta informatia in modul cel mai eficient. Paradoxal, in asta consta primejdia!

Daca informatia care ni se furnizeaza este tratata cu mijloace care ii deturneaza sensul si semnificatia sau este de-a dreptul falsa, riscam sa fim manipulati: adica determinati sa actionam conform intereselor altcuiva - si nu in propriul interes - prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care, chiar daca distorsioneaza intentionat adevarul, ne lasa impresia libertatii de gandire si de decizie. (Robert-Vincent Joule si Jean-Leon Beauvois, Mic tratat de manipulare pentru uzul oamenilor cinstiti, Editura POLIROM, 2016, pp.18-19).

Din categoria manipularilor fac parte si cele bazate pe deturnarea atentiei de la realitatea unor fapte neconvenabile cum ar fi diversiunea, la origine un siretlic militar.

Un exemplu devenit clasic este incercarea administratiei Clinton de a distrage atentia de la „scandalul Monika Lewinsky” care in anul 1998 si inceputul anului 1999 a dominat scena politica americana. Pentru asta, presedintele Bill Clinton a angajat fortele americane in trei campanii militare. Prima, Operatiunea Desert Fox, care a constat in bombardarea masiva timp de trei zile a Irakului, a avut loc in momentul in care Camera Reprezentantilor a dezbatut articole de punere sub acuzare impotriva lui Clinton pentru sperjur. La doar trei zile dupa ce Clinton a admis intr-o emisiune de televiziune ca a avut „o relatie nepotrivita cu Lewinsky” a urmat Operatiunea Infinit Reach, doua atacuri masive cu rachete in Sudan si Afganistan impotriva unor tinte suspectate de terorism. Apoi, la doar cateva saptamani dupa ce Clinton a fost achitat in procesul sau de punere sub acuzare de catre Senatul SUA, a avut loc Operatiunea Allied Force, o campanie de bombardamente impotriva Serbiei, care a tinut timp de o luna. Pretextul a fost apararea albanezilor din Kosovo de excesele regimului Milosevici. Ulterior, acesta a fost daramat de la putere de OTPOR, o miscare care a folosit tehnici de protest preconizate intr-un manual elaborat de Gene Sharp, considerat un guru al miscarilor non-violente. Tardiv, dupa ce Milosevici a murit in inchisoare, Curtea de la Haga a decis ca fostul presedinte al Serbiei nu a fost vinovat!

Intre timp, „tehnicile de protest non-violente” au fost utilizate in demonstratiile „primaverii arabe”, in revoltele din Georgia si in timpul Maidanului de la Kiev. Recent, au fost folosite in demonstratiile anti Trump si nu numai.

Revenind la conceptele de dezinformare si intoxicare, ambele au fost studiate minutios de Vladimir Volkoff, fost consilier al serviciile secrete franceze. Acesta considera ca dezinformarea consta in manipularea opiniilor publicului in scopuri politice, folosind «informatii deturnate»”. Adica tendentioase, eronate sau care falsifica sensurile informatiei, ingustandu-i spectrul, redefinind sau rastalmacind cuvinte sau formulari, abordand sau evitand sistematic anumite subiecte sau aspecte, interpretand tendentios evenimentele, promovand doar anumite surse de informatie sau, dimpotriva, ignorand si invalidand orice surse alternative sau autori care prezinta alte puncte de vedere.

In ceea priveste intoxicarea, ea este o tehnica care tinteste un grup restrans de factori de decizie si consta in furnizarea de „informatii deturnate” pentru a-l determina ia anumite hotarari favorabile celui care practica intoxicarea (Vladimir Volkoff, Dezinformarea - arma de razboi, Editura Antet, 2000, p. 22).

Deosebirea dintre cele doua concepte este evidenta: intoxicarea este o tehnica, pe cand dezinformarea este o doctrina. Folosirea ei dovedeste dispret fata de inamic, dar presupune si teama.

Volkoff a ajuns la concluzia ca dezinformarea reprezinta rezultanta unei conceptii politice: este sistematica, conceputa si pusa in aplicare de profesionisti, recurge prioritar la mass-media si se adreseaza opiniei publice nationale sau internationale.

Henri-Piere Cathala, un alt specialist de marca, specifica in plus ca dezinformarea implica disimularea surselor si a scopurilor reale, precum si intentiei de a face rau. Dezinformarea se numara printre actiunile psihologice subversive care vizeaza distrugerea moralului adversarului si reprezinta o forma de agresiune. (Henri-Piere Cathala, Epoca dezinformarii, Editura Militara, Bucuresti, 1991, p. 24). Ea este principala arma folosita in asa-numitele razboaie psihologice, notiune definita de Harold D. Lasswell, parintele teoriei comunicarii, in cartea sa Propaganda Technique in the World War ca „acel gen de razboi care actioneaza in sensul unei distrugeri a legaturilor de ordin social traditional”.

In masura in care dezinformarea foloseste tehnicile propagandei negre ca mijloc de lansare a unor razboaie mediatice si de imagine care vizeaza compromiterea grava a adversarului prin colportarea in mijloacele de comunicare in masa de zvonuri insidioase, minciuni deliberate facute sa para plauzibile sau de stiri inventate ea poate fi considerata drept arma de razboi. In general, tarile care practica dezinformarea ca arma de razboi incredinteaza executarea acesteia serviciilor speciale.

Potentate de zvonuri insidioase, toate genurile de dezinformare sunt colportate de agenti de influenta. Acestia sunt „un fel de agitatori in stare pura care incearca, la comanda puterii-origine, sa destabilizeze, la modul general, societatea-tinta adversa” (Roger Mucchielli, La Subversion CLC, Paris, 1976, p. 35.). Alti autori nu sunt pe deplin acord cu aceasta ultima nuanta si considera ca agentul de influenta incearca sa manipuleze opiniile publicului – inclusiv ale celui international - in beneficiul celui care l-a recrutat prin utilizarea de informatii tendentioase, eronate sau falsificate (Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, de la Calul Troian la Internet, Editura Antet, 2009, p. 21).

Agentii de influenta - care pot fi recrutati din mediul organizatilor non guvernamentale sau de lobby, din randul diversilor lideri de opinie, personalitati culturale, civile sau religioase - disemineaza dezinformarile prin asa-numitele cutii de rezonanta: in general mass media - presa scrisa si on-line, radioul, televiziunea, filmul. Acestora li s-a adaugat de doua decenii un „medium” mult mai insidios prin care se pot lansa veritabile campanii de dezinformare: Internetul. In materie de manipulare, punctul tare al Internetului este capacitatea de cristalizare a unor opinii difuze prin social media. Astfel, se formeaza asa-numite comunitati de credinta pe retelele de socializare prin care manipularea inter-individuala se poate transforma in manipularea de masa.

Procedeul preferat al agentilor de influenta este logomahia (cuvant din greaca veche, insemnand „lupta prin cuvinte”, prin combinarea vocabulelor: logos, cuvant, si mahe, lupta), una dintre formele cele mai insidioase ale dezinformarii. Logomahia consta in folosirea de formulari care sa solicite emotiile si care, prin colportare si promovare sistematica, sfarsesc prin a fi acceptate ca adevarate. Scopul lor este denigrarea, discreditarea inamicului, expunerea sa deriziunii, dispretului sau ridicolului. (Vladimir Volkoff, Dezinformarea - arma de razboi, Editura Antet, 2000, p. 9).

Aceste formulari sunt concepute de specialisti conform mecanismele psihice ale publicitatii, dar care urmaresc obtinerea unui efect invers: acela de a-l face odios pe adversar si supunerea sa oprobriului publicului. Exemplele in literatura de specialitate sunt numeroase, incepand cu primul razboi mondial „Halt the Hun!” – Opreste-l pe Hun! (referire la germani), „Hun or Home”, al doilea razboi mondial: „Good shooting and Hunting: TO BERLIN!” (Pier Paolo Pedrini, I manifesti della Grande Guerra. Tecniche persuasive.) sau in epoca Razboiului Rece: „Vanatoarea de vrajitoare” (creatie KGB referitoare la politicianul american anticomunist McCarthy -), „Besser rot als tot” – Mai bine comunist decat mort – creatie a STASI, serviciul de informatii est-german.

Alte cateva exemple ale acestei „limbi inverse” - cum mai este denumita logomahia -, care solicita emotiile sunt: „dusman al poporului”, (formula aparuta inca din timpurile Revolutiei Franceze), „purificare etnica” (folosita in vremea dezmembrarii Iugoslaviei), sau „pogromul antimaghiar de la Targu Mures”. Termeni ca „epurare”, „visceral” (ura, comunism sau anticomunism, dupa caz), „negationist”, „fundamentalist” , „fascist” (folosite in functie de circumstante) au fost, dupa toate probabilitatile, conceputi cu aceeasi intentie.

Asa cum arata cazurile in care actiunile de dezinformare a publicului intern sau international nu au fost combatute prompt, a lasa vocabularul agentilor de influenta sa se impuna in „razboiul cuvintelor” inseamna deja a pierde jumatate din batalie.

 

Ultimele noutati
Romania si razboaiele de imagine de Dorin Suciu (5)
10.08.2019
Asertiunile colportate de diversi agenti de influenta pot fi grupate pe categorii si fac parte dintr-un razboi de imagine impotriva Romaniei care trebuia despuiata de ultima bruma de simpatie pe care i-o conferise sangeroasa revolutie din decembrie 1989. Ele urmaresc acreditarea catorva idei:romanii sunt un popor violent si intolerant care comite pogromuri asupra maghiarilor. Stabilirea unei paralele intre epurarea etnica din Bosnia si situatia maghiarimii din Transilvania;„genocidul psihic si cultural” la care este supusa minoritatea maghiara din Transilvania; in Romania are loc o restauratie a dictaturii comuniste; renasterea in Romania a fascismului (sic!) prin organizatia Vatra romaneasca; incercarea de acreditare publica a opiniei ca in Romania exista un „traditional antisemitism romanesc” si transmiterea (prin transfer emotional) a tezei ca „maghiarimea persecutata” din Romania s-ar afla in aceeasi situatie dramatica precum evreimea europeana intre cele doua razboaie mondiale; promovarea in forurile internationale a intoxicarii (lansata in 1991 de Geza Entz, directorul Oficiului pentru Maghiari de peste Granite a guvernului ungar) privind asa-zisa „bomba etnica cu explozie intarziata” a carei dezamorsare poate fi realizata doar prin impartirea Transilvaniei in cantoane, dupa modelul elvetian, sau dupa modelul belgian, prin acordarea de autonomie teritoriala pe criterii etnice ca in Flandra si Valonia; Transilvania, multinationala si multiculturala, poate fi considerata imaginea extrem orientala a democratiei occidentale; Romania este un stat-paria, fara traditie democratica, de cultura ortodoxa, deci in afara ariei culturale a Europei si care refuza „drepturile umane, individuale si colective ale nationalitatii maghiare”.
Citeste mai mult
Vezi toate articolele
Fii prieten pe Facebook